Prezenta informare se adresează absolvenților Academiei de Studii Economice din București, indiferent de forma de învățământ (cu frecvență sau cu frecvență redusă, învățământ la distanță etc.), sau ciclul de învățământ (licență, masterat, doctorat), precum și persoanelor care au urmat și au absolvit în cadrul Academiei de Studii Economice din București studii postdoctorale sau programe de formare continuă de nivel universitar şi postuniversitar, care au acceptat să utilizeze aplicația „ReConnect”, denumită în continuare„Aplicația”.
De asemenea, prezenta informare se adresează în egală măsură și altor categorii de utilizatori ai aplicației, cum ar fi: reprezentanți ai organizațiilor economice publice și private, parteneri externi ai Asociației Absolvenților Academiei de Studii Economice din București (ALUMNI ASE), dar și studenților ASE, care pot deveni viitorii alumni.
Pentru toate persoanele la care am făcut referire anterior, în cele ce urmează va fi folosită sintagma utilizatorii Aplicației.
Prin prezentul document, operatoriiAcademia de Studii Economice din București, denumită în continuare ASE București, cu sediul în Piața Romană nr. 6, sector 1, București cod 010374, reprezentată prin Rector, prof. univ. dr. Nicolae ISTUDOR, precum șiAsociația Absolvenților Academiei de Studii Economice din București (ALUMNI ASE), denumită în continuare Asociația Absolvenților ALUMNI ASE, cu sediul în Piața Romană, nr. 6, sala 0218B, sector 1, București cod poștal 010371, reprezentată prin Secretar General, Ioan-Radu Petrariu, aduce la cunoștință utilizatorilor aplicației că prelucrează date cu caracter personal care aparțin acestor persoanepe baza consimțământului explicit exprimat de către aceste persoaneprin intermediul Aplicației.
Prelucrările de date cu caracter personal efectuate de către operatorul ASE București se limitează la verificarea corectitudinii datelor furnizate de către persoanele care își declară calitatea de studenți sau absolvenți ai ASE București și comunicarea rezultatului verificării către Asociația Absolvenților ALUMNI ASE.
Ce sunt datele cu caracter personal?
Potrivit GDPR, "date cu caracter personal" reprezintă orice informații privind o persoană fizică identificată sau identificabilă ("persoana vizată"). O persoană fizică identificabilă este o persoană care poate fi identificată, direct sau indirect, în special prin referire la un element de identificare, cum ar fi un nume, un număr de identificare, date de localizare, un identificator online sau mai multe elemente specifice, proprii identității sale fizice, fiziologice, genetice, psihice, economice, culturale sau sociale.
Temeiul legal al prelucrării
Pentru toate categoriile de utilizatori ai modulului pe care le-am evidențiat anterior, temeiul legal al prelucrării este definit de
prevederile GDPR de la Art. 6 alin. (1) lit. a, respectiv consimțământul persoanei vizate.
Ce informații se colectează
Prin intermediul Aplicației se prelucrează datele cu caracter personal aparținând absolvenților ASE București / utilizatorilor Aplicației, constând în:
- numele actual și prenumele - pentru toate categoriile de utilizatori ai aplicației;
- numele purtat la momentul absolvirii - numai în cazul absolvenților ASE București;
- genul - pentru toate categoriile de utilizatori ai aplicației;
- limba de comunicare aleasă - pentru toate categoriile de utilizatori ai aplicației;
- datele necesare creării profilului public de absolvent al ASE București, constând în: programul sau programele de studii absolvite în cadrul ASE București, precum și despre experiența profesională deja dobândită - numai în cazul absolvenților ASE București;
- adresa de e-mail folosită în comunicarea cu platforma pe care rulează Aplicația - pentru toate categoriile de utilizatori ai aplicației;
- contul de utilizator creat în cadrul Aplicației pe baza adresei de e-mail comunicată de utilizator și a parolei pe care o stabilește utilizatorul în cauză - pentru toate categoriile de utilizatori ai aplicației;
- numărul de telefon de contact precizat de utilizator - pentru toate categoriile de utilizatori ai aplicației;
- adresa IP a dispozitivului de pe care utilizatorul accesează Aplicația - pentru toate categoriile de utilizatori ai aplicației;
- informații obținute prin tehnologia cookie-urilor în cadrul sesiunilor de utilizare a Aplicației de către utilizatorii respectivi - pentru toate categoriile de utilizatori ai aplicației.
Datele enumerate vor fi accesibile pentru personalul anume desemnat de către ASE București și Asociația Absolvenților ALUMNI ASE spre a gestiona Aplicația, funcționarea și securitatea acesteia.
Precizări suplimentare asupra informațiilor colectate și asupra scopurilor în care se colectează aceste informații se regăsesc în documentul care conținetermenii și condițiile de utilizare a Aplicației.
Datele anterior menționate se colectează on-line de la fiecare persoană vizată în parte, prin completarea formularelor electronice puse la dispoziție în acest scop prin intermediul Aplicației.
Scopul colectării datelor
Conform Statutului Asociației Absolvenților ALUMNI ASE, scopul pentru care sunt colectate datele anterior menționate se exprimă prin atingerea următoarelor obiective: realizarea şi consolidarea relaţiilor dintre absolvenţii ASE București din toate promoţiile şi toate formele de învăţământ, promovarea relaţiilor de colaborare între ASE București şi absolvenţii săi, promovarea imaginii ASE București şi a absolvenţilor acesteia.
Scopul pentru care ASE București colectează datele anterior menționate se exprimă prin atingerea următoarelor obiective: promovarea relaţiilor de colaborare între ASE București şi absolvenţii săi, promovarea imaginii ASE București şi a absolvenţilor acesteia, creșterea vizibilității ASE Bucuresti prin susținerea, cu date statistice, a participării la clasamentele internaționale.
Cum sunt folosite aceste informații
Aplicația permite crearea și postarea de conținut de tip job, eveniment, articol sau postare pe profilul public disponibil, dar și pe o pagină principală (news feed) care arată toate conținuturile publicate de utilizatori.
Aplicația permite utilizatorilor să posteze conținut, inclusiv fotografii, comentarii, linkuri și alte materiale în secțiunea numită „Conținutul utilizatorului”.
Utilizatorul poate decide ca în secțiunea respectivă să includă date cu caracter personal care îl pot identifica: numele și prenumele, adresa de e-mail, numărul de telefon, identificatori pentru rețele de socializare, precum și elemente pe baza cărora se poate stabili localizarea utilizatorului la momentul prezent sau la un anume moment din trecut.
Utilizatorul are toate drepturile asupra conținutului postat și, totodată, îi revine integral responsabilitatea pentru conținutul postat.
Proprietarul / administratorul aplicației își rezervă dreptul de a elimina sau a modifica elementele de conținut, pentru care concluzionează că încalcă prevederile care se regăsesc în documentul care conținetermenii și condițiile de utilizare a Aplicației.
Stocarea datelor. Transferul datelor către terțe părți
Stocarea datelor colectate se face în România, pe echipamentele aflate în proprietatea / administrarea Asociației Absolvenților ALUMNI ASE.
În eventualitatea în care terțe părți vor solicita să li se transmită aceste date, acestea vor trebui să justifice necesitatea unei astfel de prelucrări prin invocarea unor dispoziții legale obligatorii care pot fi făcute opozabile Asociației Absolvenților ALUMNI ASE.
Nu se exclude posibilitatea ca datele cu caracter personal colectate în contextul folosirii Aplicației să fie solicitate Asociației Absolvenților ALUMNI ASE spre a fi puse la dispoziția unor autorități sau instituții publice în oricare dintre situațiile:
- (a) este prevăzut într-o dispoziție legală;
- (b) previne o infracțiune sau protejează siguranța națională;
- (c) protejează siguranța individului sau siguranța publică.
Transferul datelor cu caracter personal către țări terțe
Prin sintagma țară terță se înțelege un stat situat în afara Spațiului Economic European (SEE).
Sunt luate în considerare situațiile:
- acelor țări terțe pentru care Comisia Europeană a adoptat o decizie privind caracterul adecvat al nivelului de protecție;
- acelor țări terțe pentru care nu existăo decizie a Comisiei Europene privind caracterul adecvat al nivelului de protecție, pentru care legislațiile acestor țări ar putea să nu fie echivalent cu legislația UE în materia protecției drepturilor ce revin persoanelor vizate în ceea ce privește datele cu caracter personal ce le aparțin.
Poate apărea necesitatea de transfer de date cu caracter personal din cadrul platformei / aplicației ReConnect către țări terțe în cazurile în care utilizatorii platformei / aplicației își au sediul / reședința pe teritoriile unor țări terțe.
Pentru astfel de situații, transferul de date cu caracter personal se face cu aplicareaprevederilor** GDPR de la Art. 49 alin. (1), primul paragraf, lit. de la a la f inclusiv.
Durata stocării datelor
Durata de stocare a datelor cu caracter personal evidențiate în prezentul document se supune prevederilor legislației în vigoare incidente prelucrării datelor cu caracter personal, precum și a legislației incidente activităților de arhivare etc., prin care se stabilesc duratele obligatorii de păstrare și/sau arhivare a datelor, după caz.
Astfel, durata de păstrare a datelor unui utilizator în cadrul Aplicației depinde de opțiunea utilizatorului de a deține un cont valid de utilizare a Aplicației.
Ștergerea datelor cu caracter personal aparținând utilizatorilor se va face la solicitarea expresă a persoanelor vizate.
În acest scop, persoana vizată va trimite un mesaj prin e-mail la adresa contact@alumni.ase.ro, în care va solicita ștergerea datelor cu caracter personal care îi aparțin.
În urma unei astfel de solicitări, respectivele date cu caracter personal vor fi șterse din evidențele Asociației Absolvenților ALUMNI ASE întermen de maximum 30 zile de la primirea solicitării.
IMPORTANT!
Utilizatorii sunt informați pe această cale că solicitările lor de ștergere se soluționează prin ștergerea propriu-zisă numai a datelor lor personale de identificare.
În lipsa acestor date personale de identificare, istoricul de utilizare a aplicației de către respectivii utilizatori se consideră a fi un set de date anonimizate, pe baza cărora nu se mai poate stabili identitatea persoanei vizate.
Asociația Absolvenților ALUMNI ASE își rezervă dreptul de a folosi seturile de date anonimizate pe toată durata de funcționare a platformei / aplicației ReConnect.
Riscuri la care se expun persoanele vizate în cazul în care refuză prelucrarea datelor lor cu caracter personal
În cazul în care oricare persoană vizată din categoria absolvenților ASE București / utilizatorilor Aplicației nu este de acord cu efectuarea prelucrării datelor cu caracter personal evidențiate anterior, îi aducem la cunoștință că acest fapt nu o expune niciunui risc din perspectiva Asociației Absolvenților ALUMNI ASE.
Orice persoană care nu este de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal care îi aparțin, va putea să consulte conținutul fișierului conținând termenii și condițiile de utilizare a Aplicației și respectiv conținutul prezentei informări, fără a avea acces la alte resurse / informații disponibile în cadrul Aplicației.
Drepturile persoanelor vizate
În conformitate cu prevederile GDPR, persoanele vizate au următoarele drepturi: dreptul de acces la date (conform art. 15 al GDPR), dreptul la rectificare (conform art. 16 al GDPR) în conformitate cu prevederile legale în vigoare, dreptul la ștergerea datelor („dreptul de a fi uitat” - conform art. 17 al GDPR), dreptul la restricționarea prelucrării (conform art. 18 al GDPR), dreptul la portabilitatea datelor (conform art. 20 al GDPR), dreptul la opoziție (conform art. 21 al GDPR), dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale automatizate (conform art. 22 al GDPR), dreptul de intervenție asupra datelor (conform art. 22 alin. 3 al GDPR), dreptul de adresare către Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal și/sau către instanțele de judecată competente (conform art. 12 alin. 4 al GDPR).
Prelucrările datelor cu caracter personal ce au fost evidențiate anterior se bazează pe consimțământul exprimat de către persoanele vizate (conform art. 6 alin. 1 lit. a din GDPR), astfel încât aceste persoane dețin dreptul de a își retrage consimţământul în orice moment, fără a afecta legalitatea prelucrării efectuate pe baza consimţământului înainte de retragerea acestuia (conform art. 14 alin. 2 lit. d al GDPR).
La nivelul ASE București, responsabilul cu protecția datelor cu caracter personal poate fi contactat la adresa de e-mail gdpr @ase.ro.
La nivelul Asociației Absolvenților ALUMNI ASE, responsabilul cu protecția datelor cu caracter personal poate fi contactat la adresa de e-mail contact @alumni.ase.ro.
Prin selectarea uneia dintre opțiunile evidențiate în continuare, ASE București și Asociația Absolvenților ALUMNI ASE consideră că persoanele vizate au citit prezentul document și au înțeles conținutul acestuia.
* REGULAMENTUL nr. 679 din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE - Regulamentul general privind protecţia datelor - emis de Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene, denumit în continuare GDPR
** Art. 49: Derogări pentru situaţii specifice
(1) În absenţa unei decizii privind caracterul adecvat al nivelului de protecţie în conformitate cu articolul 45 alineatul (3) sau a unor garanţii adecvate în conformitate cu articolul 46, inclusiv a regulilor corporatiste obligatorii, un transfer sau un set de transferuri de date cu caracter personal către o ţară terţă sau o organizaţie internaţională poate avea loc numai în una dintre condiţiile următoare:
- (a) persoana vizată şi-a exprimat în mod explicit acordul cu privire la transferul propus, după ce a fost informată asupra posibilelor riscuri pe care astfel de transferuri le pot implica pentru persoana vizată ca urmare a lipsei unei decizii privind caracterul adecvat al nivelului de protecţie şi a unor garanţii adecvate;
- (b) transferul este necesar pentru executarea unui contract între persoana vizată şi operator sau pentru aplicarea unor măsuri precontractuale adoptate la cererea persoanei vizate;
- (c) transferul este necesar pentru încheierea unui contract sau pentru executarea unui contract încheiat în interesul persoanei vizate între operator şi o altă persoană fizică sau juridică;
- (d) transferul este necesar din considerente importante de interes public;
- (e) transferul este necesar pentru stabilirea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanţă;
- (f) transferul este necesar pentru protejarea intereselor vitale ale persoanei vizate sau ale altor persoane, atunci când persoana vizată nu are capacitatea fizică sau juridică de a-şi exprima acordul;